Sighetu Marmației: Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital după impactul dintre două mașini

sighetu-marmatiei-un-tanar-de-19-ani-a-ajuns-la-spital-dupa-impactul-dintre-doua-masini

Un accident de circulație s-a produs pe strada Eroilor din Sighetu Marmației, în apropierea intersecției cu bulevardul Independenței, în urma căruia un conducător auto a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din primele cercetări efectuate de polițiștii alertați prin numărul unic de urgență 112, s-a stabilit că două autoturisme, la volanul cărora se aflau doi tineri de 19 și 20 de ani, din localitățile Sarasău și Bârsana, au intrat în coliziune în timp ce executau manevre în zona intersecției.

În urma impactului, tânărul în vârstă de 19 ani a suferit leziuni corporale și a fost preluat de un echipaj medical pentru a fi transportat la spital. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux