Interul dreapta spaniol Almudena Rodríguez este pregătită pentru un nou început în tricoul CS Minaur Baia Mare și spune că obiectivul echipei este clasarea în primele cinci locuri din Liga Florilor și revenirea în cupele europene.
Născută la 14 octombrie 1998, în Las Palmas, handbalista înaltă de 1,88 metri a ajuns în această vară la Minaur după două sezoane petrecute la Gloria Bistrița. Înainte de experiența din România, Almudena a evoluat timp de opt ani la Rocasa Gran Canaria (2015-2023), echipă la care și-a început și cariera de senioară.
Într-un interviu acordat clubului băimărean, jucătoarea a declarat că este nerăbdătoare să înceapă noul sezon.
„Mă simt fericită, extrem de motivată și nerăbdătoare să încep noul sezon alături de Minaur”, a spus handbalista.
Întrebată de ce a ales formația din Baia Mare, Almudena Rodríguez a explicat că își dorea un mediu în care să se simtă bine și să redescopere bucuria jocului.
„Am ales Minaur pentru că știu că sunt ca o familie. După un sezon dificil, îmi doream să fiu fericită, să mă simt în largul meu și să mă bucur din nou de handbal la maximum.”
Spaniola cunoaște foarte bine nivelul Ligii Florilor și este convinsă că echipa pregătită de Minaur are potențialul de a se lupta în partea superioară a clasamentului.
„Cred că avem un lot puternic anul acesta și, dacă vom face lucrurile așa cum trebuie, putem viza o clasare între primele cinci și revenirea în competițiile europene, acesta fiind obiectivul nostru”, a afirmat ea.
În ceea ce privește obiectivele personale, Almudena spune că prioritatea este să revină la cel mai bun nivel al său, iar o eventuală revenire la naționala Spaniei va veni ca o consecință firească a evoluțiilor bune.
Handbalista consideră că prezența mai multor jucătoare spaniole și a antrenorului spaniol facilitează comunicarea și adaptarea, însă nu reprezintă neapărat un avantaj sportiv.
Dincolo de handbal, Almudena mărturisește că s-a atașat de România și de gastronomia locală. „Ador sarmalele și micii cu muștar”, spune ea.
La final, noua jucătoare a Minaurului a transmis un mesaj pentru fanii băimăreni: „Abia aștept să vă văd pe toți la sală. Avem nevoie de voi și promitem să vă aducem multe bucurii anul acesta!”.