Polițiștii din Baia Mare au intervenit, în noaptea de 9 mai, în jurul orei 03.30, la un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Gheorghe Șincai din municipiu. Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat mai multe panouri de semnalizare privind restricțiile de circulație.
Potrivit polițiștilor, deși existau restricții pe sectorul respectiv de drum, șoferul și-ar fi continuat deplasarea, lovind ulterior și alte mijloace de semnalizare a lucrărilor amplasate pe partea carosabilă.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.