Potrivit unor relatări ale cititorilor noștri, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în zona Semilună, din Baia Mare, a avut loc un accident rutier în care, se pare, că a fost implicat doar un autoturism. Acesta s-ar fi izbit de un stâlp de beton, probabil după ce șoferul a pierdut controlul asupra volanului, din motive deocamdată necunoscute. Se pare că este vorba despre un Toyota Avensis, care s-a deplasat pe bd București, în direcția Semilună. Din informațiile pe care le avem, accidentul s-ar fi soldat cu o victimă.
Vom reveni cu precizări.
Potrivit unui comunicat, Pompierii Detașamentului Baia Mare au intervenit noaptea trecută, 31.01.2026, pentru gestionarea unui accident rutier produs în intersecția cu sens giratoriu de la „Semilună”, pe Bulevardul Regele Mihai I din Baia Mare.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD. Forțele de intervenție au acționat prompt pentru extragerea victimei, în vârstă de 39 de ani, care rămăsese încarcerată în autoturismul implicat în accident.
Barbatul a fost găsit în stare de inconștiență, prezentând numeroase traumatisme și contuzii. După finalizarea manevrelor de descarcerare, victima a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, intubată și transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma impactului, un stâlp de electricitate a fost rupt, sesizandu-se imediat operatorul de energie electrică, pentru remedierea situației.
