Zece ani au trecut de la noaptea care a schimbat pentru totdeauna Parisul și a lăsat urme adânci în inimile noastre. Atentatele din 13 noiembrie 2015 au însemnat 132 de vieți curmate și peste 400 de oameni răniți.
Printre cei care nu s-au mai întors acasă au fost și doi români: Lăcrămioara din Coaș și Ciprian din Tulcea.
Oricine i-a cunoscut, fie și pentru câteva clipe, știe că erau plini de lumină. Zâmbetul lor, energia lor, felul în care aduceau bucurie în jur, toate au rămas vii în amintirea celor apropiați. Povestea lor s-a frânt brusc, într-un bar parizian atacat de teroriști sinucigași, lăsând un gol pe care comunitățile din Maramureș și Tulcea îl simt și astăzi.
Pentru cei care au avut norocul să fie în preajma lor, amintirea rămâne vie și puternică. Lăcrămioara, cunoscută de prieteni drept „Lăcri”, avea un fel aparte de a se apropia de oameni. Îți vorbea cu naturalețe și te făcea să simți că o cunoști de o viață, chiar dacă abia o întâlnisei. Zâmbetul ei era molipsitor, iar bucuria pe care o aducea transforma orice moment într-o amintire frumoasă. Ciprian, la rândul său, purta o energie caldă, care îi apropia pe cei din jur și îi făcea să zâmbească. Era genul de om care lăsa urme în sufletul celor care îl cunoșteau, prin bunătate și prezență plină de viață.
Zece ani au trecut, dar Lăcrămioara și Ciprian rămân vii în inimile celor care i-au cunoscut.
Dumnezeu să îi odihnească!
Da așa este surioara mea cea mică și cumnatul meu să aibă grijă de voi îngerii