Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală: discuții despre bulling între liceeni și jandarmi

ziua-internationala-pentru-nonviolenta-in-scoala-discutii-despre-bulling-intre-liceeni-si-jandarmi

În fiecare săptămână, jandarmii maramureșeni sunt prezenți în unitățile școlare unde discută cu elevii despre importanța manifestării unor comportamente sănătoase, bullying și prevenirea actelor de violență în rândul elevilor.

În luna ianuarie, peste 200 de elevi aparținând Liceului cu Program Sportiv, Liceului Teoretic ,,Emil Racoviță”,  Colegiului Tehnic ,,Aurel Vlaicu” , Școlii Gimnaziale ,,Vasile Alecsandri” din Baia Mare precum și Școlii Gimnaziale ,,Ben Corlaciu” din Groșii Țibleșului au beneficiat de activitățile pregătite pentru ei de jandarmi.

Temele abordate au fost diverse, începând cu definirea delicvenței juvenile, a violenței sau a bullyingului, problema fumatului în școli, a consumului de alcool și de substanțe interzise, până la exemplificarea unui mod de viață sănătos, practicarea sportului, desfășurarea unor activități în mediul montan, drumeții, disciplină și autocontrol.

Așa cum s-au angajat încă de la început, jandarmii maramureșeni continuă să fie alături de elevi și să desfășoare activități preventive și de informare în unitățile de învățământ pentru o copilărie fără violență.

Opinia ta contează! Ce părere ai despre acest subiect?

Abonează-te
Notifică-mă
guest
0 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat

Alte știri din aceeași categorie

Raport DEVASTATOR al Curții de Conturi pentru Primăria Baia Mare: Plăți ilegale de peste 3,8 milioane de lei

Administrația locală din Baia Mare se află în mijlocul unui nou scandal financiar, după ce Curtea de Conturi a publicat...

Vizita lui Cătălin Cherecheș la Școala „Lucian Blaga” stârnește furia primarului Dăncuș

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a lansat un atac dur la adresa conducerii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” și...

Șase tineri, reținuți de polițiști după o bătaie la un local din Târgu Lăpuș

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, fiind...

Accident de ATV în Borșa: Tânăr de 27 de ani, fără permis, a ajuns la spital alături de pasager

Un accident rutier a avut loc duminică, 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe drumul comunal DC 8 din localitatea...

Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului Național „Ethos Film Fest”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (manager Lucian Iluț) bifează o nouă reușită remarcabilă. Reportajul...

Volei. Prima victorie pentru Știința Explorări. Băimărenii se întorc cu puncte din capitală

Știința Explorări Baia Mare a obținut prima victorie din acest sezon competițional, după ce s-a impus categoric, scor 3-0, pe...

Devino sursa unei știri pe Săsar Online!

Formularul e scurt și simplu.
Dă-ne mai multe detalii despre informația ta și devino vocea comunității tale!

Te rugăm să ne trimiți orice fotografii, înregistrări video ori audio sau documente pe care le consideri relevante. Poți încărca până la 5 fișiere de max. 30 MB. Tipuri de fișiere suportate: JPG, JPEG, PNG, WEBP, PDF, DOCX, MP4, MP3, WAV.
0
Dacă vrei să îți spui părerea, lasă un comentariux