Poliția Locală Baia Mare a desfășurat, pe parcursul nopții, acțiuni de prevenire în zona cluburilor din municipiu, precum și în perimetrul Casei de Cultură, având ca obiectiv protejarea minorilor față de consumul de alcool și alte substanțe cu efect nociv.
În apropierea unui club din Baia Mare, polițiștii locali au identificat un adolescent în vârstă de 15 ani, aflat într-o stare gravă, ca urmare a consumului excesiv de alcool. Tânărului i s-a făcut rău și nu se mai putea deplasa.
Având în vedere gravitatea situației, a fost solicitat de urgență un echipaj de ambulanță, minorul fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Totodată, părinții acestuia au fost anunțați imediat
Autoritățile reamintesc importanța respectării legislației privind protecția minorilor și fac apel la părinți și operatorii economici să manifeste responsabilitate pentru prevenirea unor astfel de situații.