1234 O scrisoare papală menționează pe românii de rit ortodox din Moldova și Muntenia.
1497 S-a terminat zidirea Bisericii „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, monument ce definește stilul moldovenesc în arhitectura religioasă, stil constituit în epoca lui Ștefan cel Mare.
1878 Dobrogea redevine parte a României după Războiul de Independență.
1918 Eșuarea negocierilor de la Arad, dintre ministrul Oszkár Jászi și reprezentanții Consiliului Național Român Central, de înființare a unei confederații danubiene democratice („Elveția Estului”), după modelul preconizat de Friedrich Naumann.
1937 Guvernul Gheorghe Tătărăscu 3 își depune demisia, iar regele Carol al II-lea îl numește tot pe Tătărăscu în funcția de prim-ministru al României.
1969 Naveta spațială Apollo 12 este lansată, având la bord pe cosmonauții Charles Conrad Jr., Richard F. Gordon Jr. și Alan L. Bean.
1969 A fost înființată, la București, Academia de Științe Agricole și Silvice.
1971 Mariner 9 intră pe orbita lui Marte.
1973 Prințesa Anne a Marii Britanii se căsătorește cu căpitanul Mark Phillips, la Westminster Abbey.
1987 Revolta de la Brașov: Au loc primele proteste la Secția 440 „Matrițe” a Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov.
2020 10 pacienți cu Covid-19 au murit, iar alți 4 au fost răniți, inclusiv doi medici, în urma unui incendiu provocat în secția ATI COVID-19 la Spitalul Județean din Piatra Neamț.
S-au născut în data de 14 noiembrie …
1848 Zamfir Ralli-Arbore, scriitor și gazetar român (d. 1933)
1871 Ilarie Chendi, critic și istoric literar român (d. 1913)
1876 Orest Tafrali, istoric român (d. 1937)
1898 Benjamin Fondane, critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român (d. 1944)
1906 Petre Ștefănucă, sociolog și folclorist român basarabean, victimă a represiunii sovietice (d. 1942)
1913 Ninetta Gusti, actriță română (d. 2002)
1916 Nuni Dona, pictoriță română (d. 2009)
1920 Sergiu Grossu, scriitor și teolog român (d. 2009)
1932 Geo Saizescu, regizor român (d. 2013)
1942 Ioan Bivolaru, politician român
1946 Filip Georgescu, politician român
1951 Ioan Selejan, cleric ortodox român, arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului (2014-prezent)
1951 Ion Gonțea, politician român
1956 Vasile Muraru, actor român de comedie
1962 Ionel Floroiu, politician român
1969 Luminița Erga, actriță română
1974 Dănuț Perjă, fotbalist român
1975 Gabriela Szabo, atletă română
1983 Adriana Nechita, handbalistă română
1989 Raluka, cântăreață română
1998 Johny Romano, cântăreț român
2000 Andreea Ana, luptătoare română
Au decedat în data de 14 noiembrie …
1872 Pavel Kiseleff, general rus, guvernator al Principatelor Române (n. 1788)
1967 Petre P. Panaitescu, istoric literar român (n. 1900)
1989 Jimmy Murphy, fotbalist galez (n. 1910)
1991 Constantin Chiriță, prozator român (n. 1925)
1996 Nicole Valéry-Grossu, scriitoare și jurnalistă română (n. 1919)
2024 Elena Caragiu, actriță și scriitoare de origine română, soția actorului Toma Caragiu (n. 1937)