Un incendiu puternic a izbucnit ieri în localitatea Nistru, unde pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit pentru localizarea și lichidarea focului izbucnit la o casă de locuit și mai multe anexe gospodărești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la trei anexe gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 500 de metri pătrați. Pompierii au reușit să localizeze incendiul, fiind eliminat pericolul de propagare la construcțiile învecinate.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizați 21 de pompieri militari, care au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă.
Incendiul s-a soldat cu două victime. Înainte de sosirea pompierilor, una dintre victime a fost evacuată din zona afectată de către cetățeni. Persoana, conștientă, prezenta arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului. Aceasta a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Baia Mare.
La locul intervenției, salvatorii au identificat și o a doua victimă, în vârstă de aproximativ 40 de ani. În urma evaluării medicale, aceasta prezenta arsuri de gradul I la nivelul mâinilor, feței și zonei posterioare a corpului. Cea de-a doua victimă a fost preluată de echipajul de prim ajutor și transportată, la rândul său, la UPU Baia Mare pentru îngrijiri medicale.