Locuitorii din Baia Mare au ocazia să învețe cum pot salva vieți, participând la Maratonul Resuscitării, un eveniment organizat de Fundația pentru SMURD, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș. Acțiunea se desfășoară în premieră în județul Maramureș.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 martie, între orele 11:00 și 21:00, la VIVO! Baia Mare. Participarea este gratuită, iar înscrierea prealabilă nu este necesară.
În cadrul maratonului, participanții vor putea învăța, alături de peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD, cum să recunoască un stop cardiorespirator și cum să intervină corect în astfel de situații critice.
Pregătirea se va desfășura în stații practice, unde cei prezenți vor exersa pe manechine manevre esențiale de prim ajutor:
- resuscitarea cardio-pulmonară, prin compresiuni toracice externe și ventilație;
- utilizarea defibrilatorului automat extern (AED), prin demonstrații și exerciții practice;
- tehnici de dezobstrucție a căilor aeriene, adaptate atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Potrivit statisticilor, 4 din 5 cazuri de stop cardiorespirator au loc la domiciliu, acolo unde membrii familiei sunt primii care pot interveni. În astfel de situații, fiecare minut contează, șansele de supraviețuire scăzând cu aproximativ 10% pentru fiecare minut de întârziere.
Specialiștii subliniază importanța recunoașterii rapide a stopului cardiorespirator, apelarea imediată a numărului unic de urgență 112 și începerea manevrelor de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale. În momentele critice, viața victimei depinde de reacția promptă a celor din jur.