Curtea Constituțională a României a decis astăzi, 18 februarie 2026, după cinci amânări, că legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și reduce cuantumul pensiei de serviciu este constituțională. Hotărârea a fost luată cu 6 voturi la 3, potrivit surselor HotNews.
Au votat pentru respingerea sesizării depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție judecătorii Simina Tănăsescu, Iulia Scântei, Dacian Dragoș, Mihaela Ciochină, Csaba Asztalos și Mihai Busuioc. Pentru admiterea sesizării și declararea legii drept neconstituțională au votat Bogdan Licu, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga.
Legea, asumată în Parlament de Guvernul condus de Ilie Bolojan, merge acum la președintele Nicușor Dan pentru promulgare. Înainte de acest pas, trebuie însă modificat termenul de intrare în vigoare, stabilit inițial pentru 1 ianuarie 2026, termen devenit inaplicabil din cauza amânărilor succesive de la CCR.
Ce prevede legea
Actul normativ introduce o perioadă de tranziție de 15 ani, până în 2042, la finalul căreia magistrații se vor pensiona la 65 de ani. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, aceștia se vor putea pensiona la 49 de ani, urmând ca vârsta de pensionare să crească anual cu câte un an.
Pensia de serviciu va fi de 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu va putea depăși 70% din ultima indemnizație netă. În prezent, aceasta este de 80% din ultimul salariu brut.
Magistrații se pot pensiona anticipat dacă au 35 de ani vechime, însă, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, se va aplica o penalizare de 2% pe an.
Contestată de ICCJ
Legea a fost atacată la CCR de ÎCCJ, condusă de judecătoarea Lia Savonea, care a susținut că actul normativ discriminează magistrații, afectează independența justiției și contravine jurisprudenței europene.
Este a doua oară când Guvernul și-a asumat răspunderea pe această lege. Prima variantă a fost respinsă de CCR în octombrie, pe motive de procedură.